Planul nunţii: paşi de urmat

Ziua nunţii tale trebuie să fie perfectă, dar pana atunci... ce stres!

Pregătirea unui eveniment atât de important presupune foarte multă muncă şi contractarea unor profesionişti în multe domenii. Decoraţiuni de nuntă, verighete, invitaţii de nuntă, accesorii de nuntă, muzicanţi, sonorizare, bijutieri, DJ-i pentru nunţi, formaţii pentru nunţi, fotografi şi cameramani, maeştrii de ceremonii, coordonatori de evenimente, specialişti în înfrumuseţare, preoţi, bucătari, cofetari, stilişti, croitori, agenţii de turism, analize medicale, acte, etc.

Singurul mod de a reuşi fără prea multa bătaie de cap presupune o bună capacitate de organizare. Un plan al nunţii bine întocmit te ajută să planifici eficient, să te organizezi foarte bine şi să îţi aminteşti totul pentru ca în final nunta ta să fie un adevărat succes.

Pentru a-ţi veni în ajutor, am alcătuit o structură în etape simple de urmat, un plan al nunţii cu desfăşurare pe o perioadă de un an înaintea evenimentului.

Cu 8-12 luni înaintea căsătoriei se stabilesc următoarele:

  • Data nunţii. E bine să alegeţi împreună o dată fixă sau, şi mai bine, câteva alternative în vederea stabilirii rezervărilor ulterioare. Practic, întreaga organizare a nunţii va depinde de acest lucru.
  • Bugetul nunţii. Bugetul este probabil cel mai important aspect al nunţii. Alcătuit din economiile voastre şi poate ceva ajutor de la membrii familiei, bugetul trebuie stabilit în mod realist. Asiguraţi-vă că puteţi conta pe suma adunată şi încercaţi să evitaţi împrumuturi foarte mari. E mai bine să aşteptaţi până veţi avea suma cu care veţi fi siguri că vă puteţi permite să plătiţi nunta.
  • Tema nunţii. Este important să ştiţi de la început ce fel de nunta vă doriţi: în restaurant, în aer liber, sau poate acasă, cu mulţi invitaţi sau în cadru restrâns, fastuoasă sau simplă. În funcţie de aceste lucruri se alege tema nunţii.
  • Locaţia. În primul rând trebuie să te asiguri că restaurantul are capacitate suficientă. Nici cu mult mai multe locuri decât ai nevoie (pentru că vor părea prea mulţi absenţi), dar cu siguranţă nici mai puţine. Este bine să vezi mai multe locaţii înainte să te hotărăşti, însă de fiecare dată sunt câteva întrebări ce trebuie puse pentru a putea stabili un echilibru calitate/preţ.

Restaurant:

    1. Există o taxă de închiriere a localului?
    2. Care este preţul unui meniu şi ce este inclus în preţ?
    3. Ce putem aduce de acasă?
    4. Personalul trebuie plătit separat?
    5. Există obligativitatea de a accepta şi alte servicii odată cu sala (ex: închirierea formaţiei restaurantului, decoraţiuni, etc.)?
    6. Mai sunt şi alte costuri suplimentare?

Cu 6-8 luni înaintea căsătoriei se face:

    1. Certificatul de căsătorie civilă.
    2. Verighetele.
    3. Lumânări de cununie (întrebaţi preotul câte bucăţi trebuie pregătite).
    4. Pişcoturi, miere, vin.
  • Alegeţi naşii. Stabiliţi cine vor fi părinţii spirituali, cavalerii şi domnişoarele de onoare.
  • Alegerea rochiei de mireasă şi a accesoriilor
  • Alegerea costumului de mire
  • Comandarea verighetelor
  • Stabilirea listei de invitaţi

Cu 3-6 luni înaintea căsătoriei se discută serviciile necesare nunţii:

  • Aranjamentele florale şi buchetele. Florile sunt o expresie a sentimentelor, de aceea sunt un element foarte important în celebrarea unei căsătorii. Un aranjament realizat cu pricepere vă garantează nunta perfectă.
  • Decorarea şi amenajarea localului. Fiecare nuntă trebuie  să aibă propriul stil, o temă, o culoare predominantă inspirate din personalitatea mirilor dar şi în concordanţă cu localul ales. Îmbrăcămintea scaunelor oferă încăperii un aer romantic cu parfum de sărbătoare potrivit oricărui tip de nuntă.
  • Servicii foto şi video.
  • Tipar şi Design. Tot ce ţine de nuntă trebuie să fie unic şi parte din personalitatea ta.
  • Serviciile de înfrumuseţare.
  • Transport. Este unul din elementele ce oferă unicitate şi măreţie nunţii. Aveţi de ales dintr-o ofertă extrem de variată: maşini de epocă, limuzine, trăsuri, maşini de ocazie, microbuze şi autocare pentru transportul invitaţilor.
  • Efecte speciale şi artificii
  • Accesorii.În organizarea nunţii accesoriile au un loc bine determinat şi foarte important în crearea imaginii de ansamblu.
  • Înfrumuseţare. Make-up, cosmetică, coafură
  • Cofetărie. Tortul miresei, tortul naşilor, mărturii, prăjituri pentru nunta, fântâna de ciocolată.
  • Hostess
  • Divertisment. DJ/MC, karaoke, trupă cover, ansamblu folcloric, reprezentaţii dans folcloric şi de societate, artişti, barman, etc.

Cu 2-3 luni înaintea căsătoriei:

  • Se stabileşte meniul la restaurant
  • Dacă luna de miere este în afara graniţelor verificaţi valabilitatea buletinelor/paşapoartelor. Mai mult, interesaţi-vă de documentaţia necesară, în cazul în care alegeţi o destinaţie în afara graniţelor Europei.
  • Fixaţi o programare la coafor şi machiaj pentru probă. La coafor viitoarele mirese pot fi insoţite de prietene sau rude, persoane în care au deplină încredere, a căror părere să fie sinceră şi deschisă.
  • Trimite-ţi invitaţiile în străinătate.

Cu 1-2 luni înaintea căsătoriei:

  • Se comandă tortul miresei
  • Se planifică vizita pentru analizele medicale
  • Se verifică rezervările
  • Se repetă paşii de dans

Cu 2 săptămâni înaintea căsătoriei:

  • Se fac analizele pentru certificatul nupţial
  • Se depun actele la Oficiul Stării Civile
  • Cereţi confirmarea invitaţilor. Contactaţi telefonic toţi invitaţii care nu şi-au confirmat prezenţa, astfel încât să ştiţi exact numărul total de oaspeţi.
  • Alcătuiţi schiţa sălii cu aranjarea invitaţilor la mese. Aranjarea invitaţilor poartă denumirea de ”oglinda mesei de nuntă” şi este un pas ce nu poate fi neglijat în organizarea evenimentului. Gândiţi-vă bine înainte de a stabili locul invitaţilor, ca să nu jigniţi pe nimeni. Odată ce aţi hotărât unde stă fiecare, trebuie să stabliţi modalitatea de a afişa planul mesei la intrarea în restaurant, astfel încât invitaţii să îşi găsească uşor locurile.
  • Faceţi câteva plimbări prin casă cu noii pantofi. începeţi să purtaţi prin casă pantofii de mire şi mireasă pentru a vă acomoda cu noua încălţăminte din timp.
  • Organizaţi petrecerea burlacilor şi a burlăciţelor. Bucuraţi-vă de petrecerea burlăciţelor, după atâta planificare, puţină distracţie o să vă facă bine. Veţi fi mai relaxată şi zâmbitoare.

Cu 1 săptămână înaintea căsătoriei:

  • Efectuaţi ultima probă a rochiei cu accesorii, machiaj şi coafură. Întâlniţi-vă cu hair-stilist-ul şi make-up-artistul pentru o ultimă probă înainte de ziua nunţii. La această probă veţi îmbrăca şi rochia de mireasă şi veţi pune şi accesoriile pentru a avea o imagine completă a înfăţişării finale.
  • Efectuaţi ultimele verificări
  • Se stabileşte şi se comunică restaurantului numărul final de meniuri.
  • Se stabilesc sarcinile fiecăruia şi programul pentru ziua nunţii.
  • Se fac confirmările pentru luna de miere.

Cu o zi înainte:

  • Confirmaţi programările la coafor, machiaj, fotograf, cameraman, limuzină, maestru de ceremonii.
  • Verificaţi aranjarea la mese şi decoraţiunile.
  • Ultimele pregatiri. Treceţi în revistă ultimsele detalii şi daţi importanţă şi celor care la o primă privire nu par importante. Pregătiţi şi înmânaţi unei prietene o pereche de dresuri şi o pereche de pantofi comozi, asiguraţi-vă că veţi avea la îndemână câţiva plasturi, ace de gămălie şi ace de siguranţă, batistuţe de hârtie sau medicamente. Pe scurt, trebuie să fiţi pregatită să întâmpinaţi orice disconfort care ar putea să vă strice ziua cea mare.

Ziua nunţii:

  • Nu trebuie decât să vă bucuraţi de ziua care este numai a voastră şi să vă gândiţi cu drag la luna de miere.

SFATURI

Învăţaţi de la alţii. Ca să fiţi siguri de reuşită, acceptaţi cu câteva luni înainte, dacă este posibil, invitaţia la alte nunţi. Fiţi atenţi şi reţineţi tot ce v-a plăcut şi ce nu.

 



HTML Comment Box is loading comments...
Recomandă-ne prietenilor
Recomandă acest portal prietenilor tăi prin Yahoo Messenger, dă-le şansa să descopere informaţii utile, fără a-şi mai pierde timpul căutând în altă parte.
Recomandă prin Yahoo Messenger!
Reţele de socializare
Urmează portalul Nunta Perfectă în principalele reţele de socializare.
Abonare Newsletter
Pentru abonare la newsletterul Nunta Perfectă, introdu adresa ta de e-mail în câmpul de mai jos.
Copyright© 2010 FOOTPRINT DESIGN. Toate drepturile rezervate. | Web design & development FOOTPRINT DESIGN.